Tratamentul copiilor

Dinții temporari mai sunt denumiți : dinții copilului, dinți deciduali sau dinți de lapte.

Dinții temporari încep sa apară la aproximativ 6 luni, erupția lor încheindu-se în jurul vârstei de 2 ani și jumătate.  La vârsta de 6 ani începe exfolierea acestora ( fiind înlocuiți de cei permanenți), în jurul vârstei de 12-13 ani acest proces fiind complet. În dentiția temporară nu există premolari.

Dinții temporari erup astfel:

– intre 6-12 luni erup incisivii
– intre 12-18 luni erup molarii 1
– intre 18-24 luni erup caninii
– intre 24-30 luni erup molarii 2

De ce este important sa tratam dinții de lapte?

Dinții de lapte au un rol important în ghidarea și apariția corecta pe arcadele dentare a dinților permanenți, influențează dezvoltarea vorbirii, a oaselor maxilare  și permit o masticație și hrănire adecvata a copilului.

Din cauza obiceiurilor alimentare nesănătoase, unei igiene necorespunzătoare sau absente, acești dinți ajung sa fie afectați de leziuni specifice.

Forma cea mai frecventa de afectare a dinților temporari este caria dentara. Aceasta prezintă forme clinice diferite si tratamente specifice fiecăreia din dentiții (de lapte și definitiva).

În primul rând deoarece complicațiile ce rezulta din afectarea și ne tratarea dinților temporari sunt multiple și pot ajunge chiar pana la afectarea mugurelui dintelui permanent!  Cu cât prezentarea la medicul stomatolog este mai timpurie, cu atât tratamentul poate fi realizat cu mai multa ușurință și fără complicații.

Pentru menținerea integrității dinților temporari sunt necesare controale periodice, prima vizita la cabinetul stomatologic fiind recomandata odată cu apariția primului dinte. Cu aceasta ocazie se pot depista la timp unele anomalii ale aparatului dento-maxilar și, totodată, se pot da sfaturi privind modul de realizare al igienei orale.

Dentiția mixta face trecerea intre dentiția temporara și cea permanenta, fiind prezenți pe arcade atât dinți temporari cât și dinți permanenți. Ea este prezenta în cavitatea orala în perioada de viata cuprinsa intre 6 ani (vârsta apariției primului dinte permanent) și 12-13 ani (pierderea ultimului dinte temporar). Întreaga perioada trebuie urmărită cu atenție deoarece interceptarea unor anomalii în creșterea oaselor maxilare în acest stadiu reprezinta un avantaj. Tratamentele stomatologice în aceasta perioada pot închide sau menține spatii necesare erupției dinților permanenți, pot grăbi sau întârzia aceasta erupție și pot corecta chiar și unele anomalii de poziție ale dinților.

 Igiena orală a copilului

La vârste fragede, stă în responsabilitatea părinților sa îi învețe pe cei mici ce înseamna și cum se efectuează o igiena dentara corecta.

De la naștere și pana erup primii dinți, igiena copilului trebuie menținută riguros prin folosirea unei comprese sterile umezite (în apa rece) cu care se șterg cu atenție gingiile copilului, suprafața interna a obrajilor, limba, cerul gurii și planșeul bucal (zona de sub limba). Acest lucru se face de doua ori pe zi, dimineața și seara.
Odată cu erupția primilor dinți (6 luni-1 an) , puteți folosi o periuța de dinți cu par moale, frumos colorata (atractiva), cu o suprafața mare pentru a masa gingiile si pentru a curata dințișorii micuțului. La aceasta vârsta periajul fără pasta este suficient. Periajul va fi efectuat de părinți în chip de joaca.
Pasta de dinți va putea fi introdusa după vârsta de 2 ani și jumătate, când copilul a deprins abilitatea de a scuipa. Pasta de dinți utilizata la aceasta vârsta trebuie sa prezinte un gust plăcut, sa fie în cantitate redusa (dimensiunea unui bob de mazăre), putin abraziva și nefluorurata sau putin fluorurata (risc de înghițire și intoxicație cu fluor). Când copilul crește se poate utiliza pasta de dinți cu fluor.
Se recomanda ca pana la vârsta de 6-8 ani periajul sa-l facă unul dintre părinti. După această vârstă copilul se spală singur deoarece va capătă deprinderea (dexteritatea) de a o face corect , dar este supravegheat pana în jurul vârstei de 8-12 ani. Se recomanda ca periajul să fie efectuat de doua ori pe zi (dimineața și seara). După periajul de seara copilul nu va mai manca si bea nimic altceva în afara de apa.

Ața dentară se va folosi de către copil după vârsta de 7-8 ani pentru curățarea spatiilor dintre dinți, acolo unde periuța dentara nu ajunge să curețe și se acumulează placa bacteriana. Dacă a împlinit 8 ani și totuși nu cooperează pentru a-și face corect igiena bucala, copilul trebuie sa fie dus la pedodont (specialistul în stomatologia de copii) care va discuta cu el necesitatea igienei orale, tehnica corecta a periajului și a curățirii spatiilor dintre dinți cu ața dentara. De asemenea părintii trebuie să-și curețe conștiincios dinții prin periaj și ața dentară în prezenta copilului pentru ca micuțul sa le urmeze exemplul.
Menținerea unei diete echilibrate, bogata în vitamine și minerale, dar redusa în hidrați de carbon și dulciuri rafinate reprezinta cheia unei alimentații sănătoase care nu favorizează apariția cariilor.

Caria reprezinta primul stadiu de afectare a integrității dintelui, fiind un proces distructiv, de natura infecțioasă care afectează structurile dure dentare și uneori, în stadiile avansate și pulpa dintelui (nervul).

Principiile de tratament constau în corectarea obiceiurilor alimentare și/sau instituirea unei igiene orale corecte adaptata la vârsta copilului, îndepărtarea cariei și realizarea unei obturații (plombe).

Materialele moderne de obturație (plombare) vin în ajutorul nostru pentru tratarea cariilor simple; dintre acestea amintim cimenturile ionomere de sticlă, compomerii, materialele compozite, etc.
Caria dentara netratata la timp se poate complica cu afecțiuni ale pulpei dentare. De fiecare data durerea apare atunci când un proces carios ajunge pana în proximitatea pulpei dentare si de cele mai multe ori ea este intensa. Caria și complicațiile acesteia (pulpite-inflamația pulpei dentare, gangrene-moartea și infectarea nervului) reprezinta cele mai frecvente probleme dentare la copii.  Netratata, pulpita se poate transforma în scurt timp în gangrena.

Tratamentul de canal la dinții de lapte

Obiectivul principal al tratamentului pulpar (de canal ) la copii este în menținerea vitalității unei cantități cât mai mari din pulpa (nervul) dintelui afectat prin carie, traumatisme, alte cauze. Nervul dinților temporari participa activ la resorbția rădăcinilor dinților temporari , lucru fără de care erupția dinților permanenți se poate complica. În cazul în care tratamentul endodontic nu are succes se ia în considerare extracția dintelui.
Tratamentul de canal al dinților temporari diferă de cel al dinților permanenți. În cazul tratamentului dinților temporari se utilizează paste speciale de canal al căror scop este pe lângă menținerea unui mediu aseptic al canalelor radiculare și acela de a nu împiedică resorbția (topirea) radiculara fiziologica.

Un tratament de canal reușit permite menținerea pe arcada a dintelui temporar mai mult timp, păstrează continuitatea arcadei dentare și asigura spațiul necesar înlocuirii lui cu dintele permanent succesional. În felul acesta se împiedică apariția unor anomalii ortodontice.
Succesul terapiei pulpare la dinții temporari necesita înțelegerea morfologiei acestora, a formarii rădăcinilor și a problemelor speciale care se asociază cu resorbția rădăcinilor dinților temporari.

Inhalosedarea se realizează cu ajutorul unui aparat special și presupune inhalarea unei combinații de protoxid de azot și oxigen numit gaz ilariant sau „funny gas”, gazul care provoacă rasul involuntar, un gaz analgezic ușor care face ca teama de dentist sa dispară. Amestecul de gaze se administrează cu o masca speciala, așezata pe și de forma nasului. Metoda poate fi aplicata în siguranță atât la adulți, cât și la copii.

Pacientul rămâne conștient, receptiv, cooperant dar se relaxează profund pe toată perioada manoperei stomatologice.

Indicații ale protoxidului de azot în stomatologie:

– Teama, anxietate, fobii dentare;
– Implantologie, chirurgie, endodonție, parodontologie, protetica, odontologie;
– Afecțiuni cardiovasculare cu acordul medicului curant ( protoxidul scade necesarul de O2 la nivelul miocardului, aritmii, HTA cu tensiunea diastolica sub 100 mmHg );
– Astm bronșic pentru ca dispare stresul care poate declanșa o criza;
– Pacienți cu reflex de voma exagerat;
– Pacienți la care anestezia locala nu poate fi folosita sau care nu se instalează complet;
– Epilepsie (N2O-protoxidul de azot are proprietăți anticonvulsiv-ante);
– Boala Parkinson împreună cu doze mici de diazepam sau midazolam;
– Pacienți cu afecțiuni hepatice, pentru ca nu se metabolizează în organism;
– Pacienți cu nevoi speciale;
– Proceduri de lunga durata la copii.

Contraindicații ale protoxidului de azot:

-Sarcina – primul trimestru;
-Boli pulmonare cronice obstructive (cu excepția astmului bronșic), pneumotorax;
-Congestie nazala persistenta sau obstructive;
-Boli cardiace majore (cord pulmonar);
-Tulburări emoționale severe, lipsa discernământ sau dependente;
-În tratamentul cu sulfat de bleomicina (cancer) și pana la un an după tratament cu IMAO ( tulburări psihice);
-Deficit de Vitamina B12 sau anemie megaloblastica;
-Retinopatie diabetica sau orice proceduri oculare, preparate injectabile, sau intervenții chirurgicale în ultimele 3 luni;
-AVC (accident vascular cerebral) în antecedente ( nu tolerează concentrații scăzute de oxigen ).

*Trecerea în revista a istoricului medical al pacientului este o prioritate esențială înainte de a decide folosirea inhalo-sedării cu protoxid de azot și o consultație medicala cu medicul curant al pacientului poate fi necesara!
Inhalosedarea este cea mai sigura metoda de sedare folosita în tratamentul stomatologic și nu prezintă nici un risc pentru organism. Protoxidul de azot este un gaz incolor, cu miros plăcut, neinflamabil și netoxic, care se elimina din organism imediat după încetarea administrării. Metoda este avantajoasa pentru copii, deoarece ii scapă de trauma tratamentului stomatologic, iar efectele dispar în totalitate din organism la 3-5 minute după întreruperea administrării.